Misterul pieselor de patrimoniu furate: O anchetă confuză

Ancheta e cam ciudata, zice Marinescu la televizor, olandezii se straduie, dar e mult de lucru. Se investighează pe mai multe direcții, da’ nu prea se știe nimic concret. Cei prinși sunt prinși, dar bunurile, pafff, disparute. Olandezii, zice el, înțeleg grija noastră, dar cu cacatul timpului se mișcă încet. Așteptăm un răspuns satisfactoriu, dar… cine știe când.

Ministrul, ăla Marinescu, a mai zis ceva despre implicarea noastră, a românilor. De obiceii, ajutăm, dacă cer ei. A zis că suntem pregătiți, cu toate resursele, dar trebuie să activeze olandezii mecanismul de cooperare. Un fel de “dă-mi voie să te ajut”, dar în stil diplomatic.

Speră Marinescu, ca un om simplu, că olandezii înțeleg că e important să recupereze bunurile alea furate. E o miză seminificative, zice el, și se așteaptă ca olandezii să acționeze cum trebuie. Problema e că “acționează în consecință” e cam vag, știm cu toții…

Joi, la Varșovia, Marinescu s-a întâlnit cu olandezul, Van Weel. A cerut continuarea eforturilor, a promis sprijin și cooperare. A fost o discuție formală, de diplomatie, dar fara prea multe detalii concrete. Totul e cam neclar, e o situație complicata… e cam multă vorbărie.

[Ancheta pieselor de patrimoniu furate]
[Cooperarea romano-olandeza]
[Recuperarea bunurilor furate]
[Intalnirea ministrilor Marinescu si Van Weel]