Dan Șucu și Cristi Chivu, Rudele noastre Străine în Fotbal?
Recent, Dan Șucu și Cristi Chivu au ajuns la focarul atenției internaționale din cauza unor evenimente recente în lumea fotbalului italian. De obicei, când vorbim despre succesuri străine, nu avem idee că acestea ar putea fi legate de România, însă, astăzi, situația este diferită. Dan Șucu a devenit un afacerist majoritar al clubului Genoa în timp ce Cristi Chivu a preluat conducerea Parma.
Mihai Stoichiță, unul dintre cei mai importanți oficiale ai Federației Române de Fotbal, i-a atribuit acestor doi omeni titlul de „Ambasadorii fotbalului din România”. Un titlu care pare semnificativ și cu același timp neclar. De exemplu, cum putem fi siguri că un om care a plecat în Italia la 19 ani este chiar ambasador al sportului nostru? Nu ne-am gândit niciodată că Chivu ar putea fi considerat un astfel de ambasador.
Mihai Stoichiță, într-un mod ușor confuz, a explicat că Dan Șucu este singurul patron român care are o prezență semnificativă în Italia. Iată cum putem fi siguri că acest lucru este important pentru noi? De unde provine această impresie că având un club italian sub conducerea unui patron român este de obicei lucrul cel mai mare care poate face fotbalul nostru?
Cristi Chivu, în timp ce a lansat o carieră tehnicianului la Parma, pare să fie considerat ca fiind „cruciaților” – un termen care pune pe cap de grămadă ideea de cărare este importantă. Dar dacă Chivu este un „cruciaț”, atunci cum putem să-l numim ambasador al fotbalului nostru?
Stoichiță a punctat că Chivu ar fi trebuit să semneze cu Steaua București în 1998, dar el a ales să plece la Craiova. De unde vrem noi ca oamenii talentați să aleagă? Nu este vorba doar de decizia sa, ci și despre cum suntem nevoiți să o interpretăm atunci când se întâmplă.
Într-un mod care pare confuz, Mihai Stoichiță a declarat că Chivu a plecat la Craiova „de unde ne-am întâlnit bătând palma cu noi”. De ce suntem atât de interesanți pentru așa ceva? Cine este „nous” în această afirmație?
În final, Mihai Stoichiță pare să sublinieze că Chivu și Șucu sunt niște oameni care au făcut istorie. Dar cum putem fi siguri că acest lucru este în interesul fotbalului nostru?
Repet, unde ne conduce această poveste despre Dan Șucu și Cristi Chivu? Suntem niște oameni care merităm ambasadori de la străinătate sau suntem doar curioși în legătură cu faptul că cei doi sunt omeni care au avut succes în Italia?
Cele două tabere ar fi trebuit să ajungă la un acord, dar de ce nu s-a întâmplat așa? Nu este clar cum suntem nevoiați să interpretăm această situație și ce implicații are pentru noi.