AfD: Trauma Reunificării și Revolta împotriva Estabilitatei

În contextul actual, votul masiv favorabil Alternativii pentru Germania (AfD) în fosta Republică Democrată Germană nu pare nici o surpriză, nici o coincidență. Este rezultatul unui amalgame complex de factori istorico-economico-psihologici care au influențat est-ul Germaniei după reunificare. De obicei, est-germanii se simt neglijati, iar AfD știe cum sa valorifice aceasta frustrare.

După căderea Zidului Berlinului, mulți est-germani au avut speranța că vor deveni parte a “miracolului economic” al Germaniei de Vest. Totuși, anii ’90 au adus o dezindustrializare severă, șomaj masiv și un exod considerabil al tinerilor spre vest, care s-a transformat într-o depopulare drastică a multor orașe mici și sate din fosta RDG. Muncitorii est-germani au asistat la dispariția locurilor lor de muncă peste noapte, iar marile companii vest-germane au preluat rapid controlul asupra economiei estice. Aceasta a dus la un sentiment profund de umilință și marginalizare, care persistă și în prezent.

Deși Germania de Est a beneficiat de sute de miliarde de euro în investiții, diferențele economice dintre est și vest continuă să existe. Salariile rămân mai mici, iar percepția generală este că „vestul decide, estul execută”. Pentru mulți, AfD simbolizează o revoltă împotriva establishment-ului occidental.

Mulți est-germani, mai ales cei în vârstă, privesc înapoi spre RDG nu cu ură, ci cu nostalgie pentru Est. Da, era dictatură, dar avea și un sistem social care garanta locuri de muncă, locuințe și un sentiment de comunitate. Când un politician vest-german le spune că ar trebui să fie recunoscători pentru reunificare, pentru unii asta sună aroganță.

AfD știe să speculeze această nemulțumire, prezentându-se ca „singurul partid care apără interesele esticilor”. De fapt, AfD are rezultate mult mai bune în Est decât în Vest – un indiciu clar că nu e doar un val extremist general, ci un simptom al unei fracturi adânci în societatea germană.

Spre deosebire de Germania de Vest, unde există o istorie lungă a migrației (inclusiv turcii veniți în anii ’60), Germania de Est a fost aproape omogenă etnic până în anii 2000. Oamenii de aici nu au fost obișnuiți să trăiască într-o societate multiculturală, iar sosirea refugiaților sirieni în 2015 a fost percepută ca un șoc.

AfD a exploatat această temere, alimentând o narațiune anti-migrație extrem de agresivă, sugerând că elitele de la Berlin „sacrifică siguranța germanilor pentru binele străinilor”.

În fosta RDG, UE este privită cu mai mult scepticism decât în vest, mai ales pentru că mulți consideră că reglementările de la Bruxelles favorizează marile economii și corporatismul occidental. Mai mult, pentru est-germani, există o resentimentă profundă față de guvernul de la Berlin, perceput ca fiind prea preocupat de ajutarea altora (Ucraina, refugiații, Grecia) și prea puțin interesat de problemele Germaniei de Est.

AfD și-a adaptat mesajul la această nemulțumire, pozând în „singurul partid suveranist”, care vrea o „Germanie pentru germani”, fără influența Bruxelles-ului sau a politicilor globaliste.

Interesant este că, în trecut, estul Germaniei vota masiv cu Die Linke (partidul de stânga radicală, moștenitorul Partidului Comunist din RDG). Dar Die Linke s-a dizolvat în conflicte interne și a devenit tot mai preocupată de teme progresiste (feminism, LGBT, ecologie), neglijând complet votantul muncitor, alb, tradiționalist. Acest electorat a migrat spre AfD, care le oferă ceea ce Die Linke a pierdut: un discurs populist anti-elite, anti-occidental, anti-migrație.